De câțiva ani buni țineam acești botoșei în casă. Îi luasem de la soacra mea, care îmi spusese că au fost cândva ai socrului meu. Adevărul e că am plănuit din prima clipă să îi pun în valoare, dar până să îmi vină idea, au trecut aproape 5 ani.
Anul acesta, pentru că tot nu știam ce să îi ofer socrului meu, am găsit soluția.
Nu sunt totul mulțumită de rezultat, nu sunt mulțumită de broderie, pentru el – socrul meu – am încercat să fac una cât mai simplă și tocmai asta nu a ieșit. Dacă ar fi trebuit să fac flori, mi-ar fi fost cu mult mai ușor!
Cu toate acestea, am trezit o mare bucurie în sufletul lui. Atunci, când în Ajunul Crăciunului, al șaizecișitreilea, parcă, s-a trezit cu botoșei din copilărie în fața nasului.